Calificarea în piscicultură implică crearea și menținerea unui mediu optim pentru creșterea peștilor. Acest rol include monitorizarea atentă a calității apei, asigurarea hrănirii adecvate a peștilor, gestionarea bolilor și a paraziților, precum și crearea unui mediu sănătos pentru dezvoltarea optimă a animalelor acvatice.
Pe de altă parte, calificarea în prepararea peștelui se concentrează pe procesarea acestuia de la starea proaspătă sau semi-procesată la cea finală, gata pentru consum. Această responsabilitate implică activități precum curățarea, filetarea, tăierea și portionarea peștelui, astfel încât produsul finit să fie pregătit corect și să fie plăcut pentru consumatorii finali
Ce înveți?
• Efectuezi lucrări de amenajare a bazinelor piscicole
• Întreţii construcţiile şi instalaţiile hidrotehnice de interes piscicol
• Creşti diferite specii de peşti: ciprinide, salmonide, sturioni, etc. prin activităţi de selecţie a reproducătorilor, colectarea icrelor, reproducerea artificială, reproducerea natural-dirijată, creşterea puietului, creşterea peştelui de consum
• Pescuieşti şi transporţi peşte şi puiet de peşte
• Prelucrezi primar peştele şi icrele
• Aplici legislaţia şi reglementările privind igiena, securitatea şi sănătatea la locul de muncă
• Previi poluarea mediului
Care sunt beneficiile tale?
• Efectuezi instruirea practică la agenţi economici consacraţi, cu renume în domeniu: Compania SC Marvas Rational SRL-Vama Buzăului - Păstrăvăria Eco Fish Karpaten; SC Doripesco SA - cu două ferme de crap, două ferme de păstrăv, o fermă de sturioni şi o unitate de procesare a peştelui; Păstrăvul din Ţara Ta Cooperativa Agricolă; SC Normandia SRL.
• Participi la stagii de pregătire practică în străinătate prin proiecte Erasmus+ și să obții certificatul Europass
• Participi la târguri și expoziții de profil-INDAGRA, târguri tradiţionale, etc.
• Obții permisul de conducere categoria B
Ce job poți avea?
• Piscicultor - într-o exploataţie piscicolă modernă
• Prelucrător peşte - într-o unitate de prelucrare a peştelui
Evoluția în carieră
• Învățământ liceal - calificare: Tehnician în piscicultură
Învățământ superior: USAMV Iasi, Facultatea de zootehnie / USAMV Cluj, Facultatea de zootehnie şi biotehnologii - inginer tehnolog în piscicultură, inginer de cercetare în pescuit şi acvacultură.